În zilnicul jogging printre oportunităţi şi regrete judecăm (în cel mai bun caz observăm) oamenii după calităţi şi defecte. Această logică binară a fost propusă de Leibnitz acum mai bine de 300 de ani în matematică după modelul creştin al lui Creatio ex nihilo. După ce a ghidat 3 secole teoremele, morala şi politica, balansoarul lui 0 şi 1 a erupt în urmă cu 70 de ani în inima softurilor. Inteligenţa artificială (ce ne răzbună cuvintele…) ne conduce şi, mai nou, ne înlocuieşte viaţa. Oamenii TREBUIE să fie inteligenţi sau proşti, frumoşi sau urâţi, buni sau răi, micul infinit dintre 0 şi 1a fost trecut pe Delete.

Varianta la această excludere agresivă a fost toleranţa propovăduită de la amvonul political-corectness-ului. Iniţial o formă de reparaţie morală justificată faţă de cei oropsiţi în trecut, ea a căpătat accente inchizitoriale, până la A TREBUI să treci sub tăcere, vorba lui Andrei Pleşu, că 2+2 nu fac, NICIODATĂ, 5.

Iar tăcerea convine, nu-i aşa, cu condiţia să nu erupă ulterior în îmbrăţişarea electorală a unor tweetere furioase sau inepte.

O poveste mult mai aproape de noi ne spune că soluţia nu este nici despărţirea în zi si noapte a lumii în care trăim şi nici menţinerea ei într-o pâclă a falsei toleranţe suficient de groase încât să nu-ţi mai recunoşti aproapele. În călătoria lui iniţiatică Harap Alb ajunge în momentul greu al subjugării de către Spân şi al misiunii cvasiimposibile de a o aduce pe fata lui Roşu Impărat. Nu întâmplător atunci apar în calea lui personaje ca Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări- Lăţi-Lungilă şi Ochilă.

După logica albnegrului aceste personaje sunt hidoase şi inutile cu defecte majore (friguros, grăsan, beţiv, lungan, băgăreţ). După catehismul toleranţei cu orice preţ sunt doar nişte personaje cu calităţi disfuncţionale diverse; Harap Alb nu ar trebui “ să acţioneze într-un fel în care ar putea să ofenseze un anumit grup de oameni dezavantajaţi social sau discriminaţi”(apud Wikipedia).

Iată însă că împrejurările la care sunt constrânşi de către Roşu Impărat îi fac pe prieteni să-şi recunoască, să-ţi asume şi să folosească diferenţele pe care le posedă. Atunci când viaţa tuturor atârnă de asta, mănâncă pantagruelic, tremură vârtos, trag cu ochiul indiscret, beau apocaliptic. Nu e o invitaţie la excese, ci la o adecvare la timpul prezent, care salvează ceata (omenirea?) de la un sfârşit sigur.

Eu pot fi numit pisălog atunci când verific de 2-3 ori un amănunt… sau prevăzător în organizarea unei solutii.

Tu poţi fi etichetat pripit atunci când reacţionezi la un cuvânt… sau eficient când rezolvi o criză.

El poate fi descris ca fiind neserios în organizare… sau sarea şi piperul în familie.

Noi suntem judecati ca mămăligi care nu explodează… sau ca supravieţuitori ai marilor încercări istorice.

Voi sunteţi cu principii bine stabilite care vă ghidează în viaţă… şi rigizi în situaţii care se schimba de la o oră la alta.

Ei pot fi invazivi în viaţa ta dar îţi pot oferi sufletul.

Avem calităţi şi defecte?

Sau însuşiri?