Uneori, chiar medic fiind , te mai așezi și „în civil” la câte o coadă de investigații medicale. Mai ales cu un minor neinvestigabil în spitalul tău.
Ochim 2 locuri libere cât mai aproape de ușa minunii imagistice. Fix lângă 2 geci de piele eliberând discret o mixtură de Chanel cu cartofi prăjiți. Spațiul restrâns (da, da, și la privat!) ne introduce în minunata lume a unei video conferințe la nivel înalt pe tabletă.
Sectorul 1.(geci piele):
„Auzi Gicule? Tu când mai vii p’acilea cu ăia 10.000? Sau dă-i pe Moneygramm, mâncați-aș, că să dărâmă casa pă mine”
Frankfurt (Tricou cu Beatles (!)):
„Ce vrei fa, tu crezi că p’aicea să plimbă fraerii cu suta în palmă? Stai să vina vara”
Dubai (barbă de acomodare cu locația, tricou mulat în tatuaje):
„Băăă mi-e dor de soră-ta, să moară mama!”
Și tot așa, până când se epuizeaza geopolitica și bateria.
Atunci, geaca de piele, spre mine:
„Domnu’, unde e tomografu’ pt cap, că ai dreacu medici nici aicea nu spun”
Eu (în expir prelungit):
” Aici, unde scrie CT pe ușă, doamnă”
O asistentă cu un consimțământ către geaca de piele nr 1:
„Când ați avut ultima menstruație?”
„Acum 7 luni”
„Vaiiii, sunteți gravidă?”
„Cu cine fa, cu Sfântul Duh? că de aia am venit sa fac la cap”
Chiar dacă reflexele mele medicale intuiesc (în tăcere!) o amenoree de origine hipofizară, tot nu scapa de un test de sarcina pe care îl înmânează negativ, triumfător și umed asistentei.
Completează apoi formularul întrebându-mă din 2 în 2 cuvinte. O ajut, politicos și apneic. Până când întâlnește un cuvânt care le stârnește celor două geci un hohot de râs monumental:
„…ce e ăla domnu medic cur…, medic cur… „
Eu, observând despărțirea în silabe de nota 1 de pe formular și înghiontind disperat minorul să nu leșine de râs:
„Medic curant, doamnă, cel care vă îngrijește”
Se potolesc. Se ridică să intre. O ultimă întrebare, cu bănuială (sau apreciere?) către mine:
” Dar ce profesie, aveți domnu’?”
Eu, cianotic, dar cu perspectiva eliberării inspirului și concomitent a unor frustrări din liceu:
„Profesor de matematică!”