Ultima zi înainte de concediu.
Simplă zi.
Nu mi-am pus de operat, așa e normal, să nu plec cu hematiile în coadă…
Raport, vizită, de vorbă cu pacienții despre regim, efort și indicațiile postoperatorii („când să vin la control?-scrie în biletul de externare -da, dar când?- pe 25 august la 9- dimineața sau seara? – dimineața – în august nu pot, vin în septembrie”) graficul gărzilor de dat, medicația de scris, 9 consultații în policlinică.
Merg spre secție (sunt 3 pansamente, vor să plece bolnavii!, alt grafic -acum!, refacerea urgentă a regimurilor pentru pacienți, 2 rezumate de trimis pentru conferință – e ultima zi!). Așteptând la lift, vorbesc la telefon cu colegul de la anatomopatologie pentru un rezultat histopatologic al unui bolnav.
Sesizată de hainele mele de spital, se proțăpește în fața mea o necunoscută domniță spre duduie:
„Unde e toaletele?”
Ascultând în continuare colegul despre marginile de rezecție și gradingul tumoral îi fac disperat semn spre telefonul meu lipit tandru de ureche și șoptesc, simțind cum îmi dau folderele pe dinafară:
„Nu pot vorbi”
”‘ r’ați ai naibii toți, aveți probleme de concentrare!”