A fi rău, cu excepția unor cazuri patologice, nu este o stare omenească. Nu există oameni răi, ci oameni care fac rău.
Ne determină să împrăștiem răul frica: de necunoscut, de proiecțiile noastre despre acțiunile celor din jur; și mai ales frica de confruntarea cu adâncul nostru. Răul infiltrează, ne înfurie și ne macină încrederea; ne atrage uneori prin superbia lui absolutistă și ilegală și prin momentul de impactare sufletească asupra celorlalți, moment eliberator de endorfine vinovate, uneori generatoare de dependență.
Dacă nu reușim să domesticim fiara, instinctul nostru de conservare ne închide ermetic; „am devenit cinic” ne auzim uneori mândrindu-ne tolomac; răul se izbește în zidul nostru proiectându-se în cei din jur, de multe ori la întâmplare… și se întoarce.
Nu oamenii puternici cu adevărat fac rău. Liniștea echilibrului tău interior care îmbrățișează și îți acceptă vecinătățile te îndeamnă automat (fără a-ți face un titlu de glorie din asta) să o extinzi asupra celor din jur. Trăim într-un păienjeniș de relații umane; acestea fie ne susțin în hamacul iluziilor noastre, fie ne sufocă prin ura lor intrinsecă. De aceea, nu putem fi buni decât în relație cu apropierea și nu într-o singurătate monahală, ca pe o Acropolă peste ruinele celorlalți.
Răul este făcut de oameni slabi, care nu pot absorbi greutățile inerente ale vieții și de oameni care sunt nepăsători la efectul acțiunilor lor asupra celor din jur. Nepotrivirea între caracterul unui om și responsabilitățile lui erupe într-o gamă largă de manifestări ale răutății , de la cuvinte grele adresate celui de lângă tine până la crime în masă.
Oameni puternici, oameni slabi… Ne surprindem gândind peiorativ la adresa termenului secund? Da, pentru că am fost învățați să gândim în termenii jocului de putere gen „peștele cel mare înghite pe cel mic”. Uneori suntem slabi, viața ne poate face puternici; și invers, este doar o developare a unui instantaneu fotografic al curgerii vieții.
„Iubește-l pe dușmanul tău ca pe tine însuți”. Imposibilă abordare biblică pentru omul de azi, dar în lumea îngerească în care această poruncă ar fi îndeplinită, se va fi înțeles că răul nu este cauzat de tine sau de dușman, ci de relația asimetrică dintre voi.
Și dacă am oferi răului, când în cele din urmă se produce, un bine mai mare care să îl conțină, asemeni unui înveliș de plumb pentru uraniu radioactiv?
Energia obținută astfel ne-ar întreține o bună bucată de vreme submarinul speranței noastre.