A câștigat toate medaliile posibile la floretă iar numele ei a răzbit spre mine înainte de 89, devenind sinonim cu scrima.

Dar enumerarea performanțelor ei și-ar avea locul într-un alt articol, în „presa sportivă” fixată rusinos pe  tăvi, meme și gigi (bine că existați, Alina Alexoi!).

Cândva în 2013, la Budapesta, un copil bălai urmărea emotionat asaltul României asupra medaliilor. Sabia lui Badea Alin  care a intors rezultatul cu Ungaria (!) de la 39-44 la 45-44 , într-o sală (altminteri civilizată, asta e scrima!, nu fotbal) cu 3000 de maghiari si 3 spectatori români ne-a facut posibilă Întâlnirea. Doamna Ana Pascu, președinta (pe atunci) la Federatia Romana de Scrima și vicepreședintă a Federatiei Internationale de Scrimă.  Dar nu funcțiile m-au impresionat (știu exact cât valorează astea într-un corp) ci Omul.

Pe mine, de 9 ani de cànd acest campionat mondial mi-a adus-o aproape, m-a fascinat modul în care câștiga sufletele, într-un asalt elegant. Făcea atacuri lungi cu zâmbetul, contraataca cu câte-o ironie blândă, dădea parade cu distincția celui care câștigase atât de multe experiențe de viață cât să nu îi mai rămână decât să piardă.

Și, o , Doamne, stia să întoarcă scorul vieții indiferent de cum a fost atacată.

Pe toate le putem crede că vin de la Dumnezeu. Chiar si pierderea unicului copil?

Doamna Ana Pascu a reușit să meargă mai departe pe planșa vieții si după această lovitură care i-a despicat sufletul în lacrimile pe care le lăsa in fiecare seară pe pernă.

Intra in sala de scrimă (prea mică pentru numele ei!), iar zângânitul săbiilor, floretelor și spadelor căpăta un sens.

 Mângâia, învăța, dojenea, fermeca, zâmbea cât pentru o mie de relee ale existenței.

DISTINCȚIE, ELEGANȚĂ, FARMEC, DOAMNĂ.

Unii oameni sunt definiția unor cuvinte. Poate de aceea, în ultimele luni, când am înțeles că boala a aruncat-o pe un drum tăcut, inconștient si fără șanse, nu ne-am mai văzut. Iertați-mă, doamna Ana, nu am putut  să vă vad altfel. Are și un medic hotarele lui pe dinăuntru.

În ultima convorbire telefonică de dinaintea prabușirii m-a rugat (pentru a câta oară?) „doctore, spune-mi Ana, îmi esti tare drag”.

Ana, te-am iubit atât de mult.

Dumnezeu va învăța pașii de scrimă.

Și, din când în când, va fi lăsat scurt.