COLECISTECTOMIA LAPAROSCOPICĂ ÎN LITIAZA BILIARĂ („PIETRE LA FIERE”)

Litiaza biliară reprezintă o patologie relativ frecvent întâlnită, reprezentată de prezența calculilor în interiorul vezicii biliare (colecist) sau a căilor biliare. Acești calculi (cunoscuți popular drept „pietre”) pot varia de la dimensiunea unor particule de nisip, până la câțiva cm și pot fi, în anumite situații, amenințători de viață.  

Persoanele de sex feminin, însărcinate sau cu vârstă de peste 40 de ani, persoanele sedentare, supraponderale, cu o dietă nesănătoasă, bogată în grăsimi, precum și persoanele ce pierd rapid din greutate, cu diabet zaharat,  au un risc de a apariție al acestei afecțiuni.  

În lipsa unui diagnostic și a tratamentului corespunzător litiaza biliară poate duce la complicații (colecistită acută, angiocolită, pancreatită acută – adevărată „explozie ȋntr-un depozit de muniţii”, iar ȋn 10% din cazuri, la cancer al vezicii biliare).  

Litiaza biliară este caracterizată de simptome precum: 

  • Greață, vărsături
  • Lipsa poftei de mâncare, balonare
  • Durere instalată brusc, localizată în mijlocul sau partea superioară a abdomenului, ce crește în intensitate, pe parcursul a minute sau ore
  • Febră și frisoane
  • Icter (colorație galbenă a pielii sau ochilor) ȋn cazul migrării calculilor ȋn calea biliară principală

Se recomandă ca în momentul în care pacientul prezintă unul din aceste simptome să se prezinte la un consult de chirurgie generală, în vederea stabilirii diagnosticului și tratamentului specific. 

Litiaza biliară poate fi diagnosticată simplu, prin ecografie abdominală. 

Odată stabilit diagnosticul de litiază biliară, se recomandă tratamentul chirurgical minim invaziv – laparoscopic, un „gold standard” al acestei afecţiuni.

Colecistectomia laparoscopică presupune, sub anestezie generală, realizarea a 4 miniincizii (5-10 mm) în peretele abdomenului prin care se va introduce un gaz inert (CO2) şi, sub supravegherea unei camere care măreşte de 10 ori imaginea, se disecă şi se extrage colecistul. 

Colecistectomia laparoscopică prezintă o serie de avantaje precum: 

  • Refacerea după operație este mai rapidă (mobilizare ȋn seara operaţiei)
  • Complicațiile postoperatorii apar mai rar
  • Timpul de spitalizare este mai scurt (de obicei, după o noapte de spitalizare se poate merge acasă)
  • Aspectul estetic este mult mai bun (incizii mici ce se vindecă rapid şi sunt greu vizibile) 
  • Reluarea activității se efectuează în mai puțin de o săptămână (se recomandă evitarea efortului intens în prima lună).  

ATENȚIE! ERORI FRECVENTE

  • ,,nu mă operez pentru că am calculi mici”- ȋn realitate, calculii mici au potenţial mare de migrare ȋn calea biliară principală, şi deci de icter mecanic/pancreatită acută.
  • ,,lipsa colecistului creează probleme”– doar ȋn 5-10% din cazuri poate apărea postoperator greaţă sau gastrită, neplăceri infinit mai mici decât complicaţiile menţionate.