A fost o dată ca niciodată, pe când tastele făceau click şi inteligența era doar naturală, o tastă Delete mică, dar mândră, că era în primul rând al tastaturii de PC, chiar lângă atotputernicul Backspace.

Biții au crescut mai repede ca secundele iar anii s-au transformat în giga şi terra. Cuvintele şi imaginile s-au dat peste cap de trei ori, s-au prefăcut în poveşti și filme şi s-au ascuns într-o cutie fermecată pe care toți Feți Frumoşii, toate Ilene Cosânzenele şi mai ales zmeii o țineau la îndemână, făcând minuni şi împărțind blesteme cu ajutorul ei. Delete a luat diverse chipuri, aidoma Sfintei Vineri: când suflet bun, când vrăjitoare. Că apărea sub chipul unui „X” sau al unui coş de gunoi, ştergea tot ce se scrisese, fotografiase sau filmase până atunci. Tot ce se gândise sau negândise era trimis în neant, orice pleoapă de suflet ridicată prea repede şi orice bucurie netrăită la timp erau aruncate în întuneric când Delete se cocoşa sub pulpa degetului. Ieri flamura castelului flutura ca o pavăză a speranțelor, astăzi ecranul era golit de litere şi amintiri, semn că Delete trecuse pe acolo.  Frânturile de gânduri şi izbucnirile de emoție nu mai aşteptau izbăvitoarea cenzură a minții. Se năpusteau pe ecran ca nişte samurai gata de sacrificiu, primindu-l pe Delete în loc de Banzai.

Dealtfel, nu se ştie exact când, dar Delete luase puterea în scriere şi, implicit, în gândire. Din moment ce viitorul oricăror cuvinte atârna de un deget nervos, cuvintele au decăzut din rânduri ajungând nişte homeleşi ai paginilor. Acum se lăfăiau indecente în mesaj iar o oră mai târziu dispăreau cu desaga de gânduri şi oameni în spate, ca nişte nomazi ai internetului. Delete surâdea atotputernic, conştient de forța lui, şi adormea în fiecare seară cu conştiința datoriei de purificare împlinite. 

Ca orice dictatură, şi a lui Delete s-a sfârşit dintr-o dată, când cuvintele, imaginile şi filmele au început să se înșiruie ritmic, neîntrerupt, ca nişte trupe instruite gata să ne ocupe mințile. Delete fusese eliminat peste noapte de gaşca de cartier a lui Claude, Gemini și Chat. Ei nu ar fi recunoscut niciodată vreo greşeală, erau siguri  pe tot ce spun iar acea tastă arogantă  le amintea neplăcut  de începuturile lor pline de erori.

Inteligența artificială nu admite, mă înțelegi,  să poată fi corectată de o eventuală prostie naturală.

Și-am încălecat pe-un prompt şi-am tastat şi basmul tot.