Medicii nu sunt doar un corp anexat unui creier furnizor de diagnostice și tratamente.
Indiferent că tratează un panarițiu sau o catastrofă, calmul și rațiunea sunt trecute în fișa postului unui medic. Boala nu fuge dacă zbieri la ea.
Emoția se revarsă peste ei când depășește cotele unui baraj autoconstruit nu din cinism, postacilor!!!, ci dintr-un omenesc instinct de conservare.
Așa cum un solo de chitară îți bucură sufletul oricât ai fi de afon;
cum furia mulțimii e molipsitoare când e batjocorită și călcată în picioare;
cum teama se imprăștie intre oameni când sunt doar o bucată de carne hăituită de pericol pe un drum înfundat;
și cum in cele din urma tristețea poate contamina o familie ca o acoladă a singurătății;
Ce vor SIMȚI, odată plecați spre casele lor, după Gheena resuscitărilor multiple și a fibrei musculare dezvelite asistentele și doctorii?
Bucuria a rămas îngropată odată cu chitara solistului sub tavanul fals si ieftin.
Printr-o mantie halucinantă de oboseală se vor lăsa locuiți de groaza din ochii tinerilor rockeri?
De furia familiilor bătând ca într-o toacă la ușile firave ale spitalelor?
De tristețea prietenilor care privesc îndelungat la statusul de fb „active 1 day ago”?
Vidanjori ai inconștienței colective, ies pe porțile spitalelor cu câte un sac de nenorociri în spate.
Cum se vindecă oamenii care vindecă?