În caruselul publicitar în care ne desfășurăm existențele suntem asaltați până la exasperare de familia Superlativ.
Cei doi membri, domnul Celmai si doamna Ceamai ne înțeapă zilnic existențele pe net, tv și radio.
Țintele pe care le cauți în viață par niște biete cercuri de carton pe lângă poleiala triumfalistă a Celei mai bune mașini, Celei mai frumoase case și, vai nouă, Celei mai frumoase femei (războiul Troiei nu ne-a învățat nimic).
Precondiționați astfel, ieșim în întâlnirile cu oamenii construind un Arc Triumfalist al Așteptării.
În momentul (singuratic pentru fiecare!) al primirii unui diagnostic ne dorim să fim tratați, în mod evident, de Cel mai Bun Doctor.
Cutremurului interior declanșat de boală i se adaugă și valul de tsunami alimentat de rude, cunoștințe… sau necunoscuți:
„Cel mai bine te operează doctorul X…”
” Aiurea, doctorul Y e Cel mai bun, l-a operat pe vecinul acum 5 ani și încă trăiește”.
Google-ul are părerea lui autorizată și personală când abordează problema. Cine nu crede este la un click distanță de forumuri precum „cel mai bun urolog”, „cel mai bun hematolog” și, evident, „cel mai bun doctor în silicoane”.
Nu e nimic rău în a căuta pe cel mai bun doctor, cu condiția de a te opri când ai găsit unul foarte bun.
Din 3 motive.
Gramatical. „Cel mai bun” este grad de comparație superlativ relativ. „Foarte bun” este grad de comparație superlativ absolut.
Marinăresc. Deși scruta de luni întregi linia orizontului după o Indie iluzorie, Columb s-a oprit când a ajuns în Lumea Nouă.
Artistic(?). Dacă s-ar organiza o Gală Oscar a Chirurgilor, (nu vorbesc de alte specialități), comentariile și rivalitățile de după premiile Academiei Americane de Film ar părea povești de grădiniță pe lângă scenariile de Armageddon colegial.