Există medici care vindecă trupul, această formă vizibilă și fragilă a existenței noastre, și există medici care ating ceea ce nu se lasă atins, și anume sufletul. Din această stirpe rară face parte dr. Costin Duțu, un om pentru care medicina nu este doar o profesie, ci o formă de cunoaștere a omului. Chirurgul care operează pentru a reda viața și scriitorul care scrie pentru a o înțelege se întâlnesc în el fără să se anuleze, fiecare potențându-l pe celălalt.

Medic primar în chirurgie generală, doctor în științe medicale, Fellow al European Board of Surgery și Master Surgeon in Hernia Surgery, Costin Duțu practică chirurgia cu precizia rațiunii și scrisul cu delicatețea conștiinței. Între bisturiu și condei, între rana trupului și rana metafizică, el își construiește un spațiu de reflecție asupra demnității umane, asupra fragilității și asupra emoției ca ultim limbaj prin care oamenii mai pot comunica adevăr.

Cărțile sale nu sunt simple exerciții de erudiție medicală, ci tentative de a restabili legătura pierdută dintre medicină și umanism.

Este vorba despre, de-acum trilogia, „Sutura de gând. Gândim diferit, dar împreună” (RAO, 2020) – o carte despre empatie, comunicare și solidaritate în timpul unei lumi bolnave de izolare -, „Incizie printre cuvinte” (Etnous, 2015) – o explorare a triunghiului medic–pacient–boală, în care vindecarea devine o formă de înțelegere -, și proaspătul volum ieșit de sub tipar „Măștile lui Hipocrate – de la anamneză la click” (Meteor Press, 2025), o meditație asupra medicinei moderne, aflate între algoritm și conștiință, între tehnologie și etică.

Volumul va fi lansat sâmbătă, 11 octombrie, ora 11.00, la Vila Albatros din Parcul Marghiloman, sub egida Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, în prezența conf. univ. dr. Florian Bichir, a Florinei Potîrniche, directoarea Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și a jurnalistului Călin Bostan, directorul cotidianului OPINIA. Cei care li se vor alătura la acest eveniment de lansare de carte vor avea ocazia  să-l descopere pe  Costin Duțu, medicul buzoian care  ne reamintește prin scris că emoția, onestitatea și fragilitatea sunt ultimele bastioane ale umanului.

Ca un preambul al întâlnirii cu publicul, medicul Costin Duțu a oferit cititorilor cotidianului OPINIA un interviu care însoțește, asemenea unei mărturisiri, apariția volumului „Măștile lui Hipocrate”, o carte-confesiune despre condiția umană și fragilitatea de a fi viu.

Reporter: În carte descrieți emoțiile ca pe o „parolă secretă” între medic și pacient. Într-o lume a algoritmilor și a inteligenței artificiale, ce rămâne ireductibil și personal în această relație?

Costin Duțu: Emoțiile nu pot fi codificate, ele se transmit prin tonul vocii, prin privire, prin gesturi simple şi sunt singura limbă pe care doar sufletul o poate înțelege.

Rep.: Spuneți că „Nu știu” și „Depinde” sunt arcul și săgeata actului chirurgical. Cum vă ghidează această onestitate și vulnerabilitate în deciziile medicale?

C.D.: „Nu știu” și „Depinde” înseamnă să accepți complexitatea vieții fără a o minimaliza. Această sinceritate devine temelia încrederii dintre medic și pacient și îmi arată că vulnerabilitatea poate fi o forță. După cum spunea Mark Twain nu ceea ce nu ştii te bagă în bucluc, ci ceea ce crezi că ştii şi nu e aşa.

Rep.: Scrisul este pentru dumneavoastră „pasiunea de revenire” la chirurgie. Cum vă ajută să vă reconectați cu profesia și să vă păstrați echilibrul interior?

C.D.: Scrisul este pentru mine puntea dintre bisturiu și suflet. Îmi oferă răgazul de a reașeza emoțiile, de a respira și de a redescoperi rostul pentru care am ales medicina. Şi, de multe ori, îmi aduce aminte că iubesc viața.

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră „greutatea unei secunde” și cum s-a schimbat în timp raportarea la curgerea timpului?

C.D.: Pe masa de operație,  secunda chirurgului este legată de cea a echipei chirurgicale şi de cea a pacientului. Cu timpul am învățat că fiecare clipă trebuie privită ca un spațiu prețios, nu ca un simplu fragment care dispare.

Rep.: Ați scris că „sufletul e o fântână” și că uneori binele nu învinge. Care este pentru dumneavoastră sensul vieții: victoria binelui sau autenticitatea emoțiilor?

C.D.: Sensul vieții nu stă într-o victorie finală, ci în autenticitatea cu care trăim emoțiile. Binele poate fi fragil, dar sinceritatea sufletului rămâne nealterată.

Rep.: Vorbiți despre importanța de a asculta sufletul celuilalt înainte de a-l trece prin propriile emoții. Care ar fi un exercițiu simplu de inteligență emoțională care ar trebui practicat zilnic?

C.D.: Un exercițiu simplu este să lași câteva clipe pentru a asculta cu adevărat, fără să judeci. O privire atentă și întrebarea „Ce simte acum celălalt?” pot schimba radical relația cu oamenii.

Rep.: În „2084. Dispariția cărții” avertizați asupra superficialității și falsurilor care amenință cultura cititului. Poate lectura să protejeze gândirea critică astăzi?

C.D.: Da, lectura rămâne un antidot împotriva superficialității. Ea cere răbdare, gândire și tăcere, iar aceste lucruri sunt tot mai rare în epoca vitezei.

Rep.: În timpul pandemiei ați scris cu ironie despre „prostie și superstiții”. Cum ați reușit să vă păstrați luciditatea și bunul-simț în acea perioadă?

C.D.: Am privit pandemia ca pe o lupă care ne-a arătat atât fragilitatea, cât și puterea de a rezista. Ironia a fost modul meu de a lua distanță de absurd, iar bunul-simț – busola care m-a ghidat. Nu pot spune că am avut luciditate tot timpul, dar când mi-a fost teamă am ales să mă încred în rațiune, nu în zgomot.

Rep.: Cum definiți „normalitatea” într-o lume care pare să semene cu un „spital planetar”? Și ce rol mai are bucuria autentică în această agitație?

C.D.: Normalitatea este echilibrul fragil dintre vulnerabilitate și speranță. Trăim într-o lume bolnavă, dar bucuria autentică rămâne medicamentul sufletului. Ea nu trebuie uitată nici în cele mai grele vremuri.

Rep.: Metafora mâinii lui Michelangelo – „nu pentru a da like, ci pentru a ajuta” -, ar putea fi aplicată și în viața noastră digitală ca și în relațiile reale?

C.D.: Da, mâna poate fi o lecție pentru ambele lumi: să fie întinsă pentru a oferi sprijin, nu validare superficială. Dincolo de orice ecran există un om, iar dacă nu uităm asta, digitalul devine uman. Atingerea, chiar și virtuală, poate rămâne autentică.

Rep.: În „Măștile lui Hipocrate” traversați o paletă foarte largă de teme. Care a fost firul roșu care le-a legat și cum doriți să fie citită această carte?

C.D.: Firul roșu este emoția umană, în toate ipostazele ei: în medicină, în scris, în memorie și în cultură. Cartea poate fi citită ca jurnal, ca manifest sau ca invitație la reflecție despre rolul bunului simț în medicină şi viață.

Rep.: În cartea dumneavoastră abordați, cu ironie și autoironie, probleme actuale precum prejudecata, intoleranța și superficialitatea. Cum credeți că poate medicul modern să rămână lucid și empatic?

C.D.: Luciditatea vine din cunoaștere și empatia din disponibilitatea de a asculta. Autoironia ne protejează de orgoliu și rigiditate. Iar răbdarea este poate cel mai bun antidot împotriva prejudecăților.

Rep.: Scrieți că lumea de astăzi este sufocată de informații false și de egoism. Ce responsabilitate are medicul ca vindecător al trupului și ca educator al spiritului?

C.D.: Medicul este chemat să repare trupul, dar și să inspire discernământ în suflet. Fiecare cuvânt rostit în cabinet sau pe holurile spitalului poate deveni o lecție de înțelepciune; sigur că această responsabilitate este grea, dar ea dă medicinii demnitatea ei.

Rep.: Inteligența artificială apare și ea printre temele abordate. O vedeți ca pe un sprijin real în actul medical sau mai degrabă ca pe o amenințare pentru relația autentică medic–pacient?

C.D.: Inteligența artificială este un instrument util, capabil să aducă acuratețe și viteză, dar nu poate înlocui privirea, atingerea și emoția care construiesc încrederea. Medicina rămâne, înainte de toate, o întâlnire emoțională.

Rep.: În carte îndemnați la exercițiul punerii în locul celuilalt. Cum putem recupera această capacitate de empatie într-o societate grăbită și tot mai individualistă?

C.D.: Empatia începe cu un pas simplu: să încetinești. Dacă îți acorzi timp să te întrebi „Cum aș simți eu în locul lui?”, redescoperi legătura umană. Este un exercițiu mic, dar cu putere de a reașeza lumea.

Rep.: Scrieți pentru publicul larg, pentru pacienți și colegi, cu un mesaj motivațional. Care ar fi cel mai simplu, dar esențial îndemn pe care ați dori să îl rețină cititorul?

C.D.: Îndemnul meu ar fi acesta: să nu uităm că suntem oameni înainte de toate. Emoțiile noastre merită respectate și ascultate, în  ele se află cheia vindecării adevărate.

Articol de Valentina BUCUR.

Medicul buzoian Costin Duțu și „Măștile lui Hipocrate”, între bisturiu și condei