DECALOGUL SCHIORULUI CHIRURG

  1. Stăpâneşte-ți viteza și comportamentul pe pârtie și în operație. Bățul sau pensele aruncate după cei ce îți taie calea nu te fac să aluneci sau să operezi mai sigur şi mai repede. Şi apoi, nu mai ai cu ce continua….
  2. Poți depăși colegul de pârtie sau de secție doar daca ai o distanță suficientă fata de el. Acest articol este neaplicabil în ambele locații pentru depăşirea şefilor! La viteza lor e posibil să facă un viraj brusc și să te trezești în pădure!
  3. Cel care se intersectează cu învățăceii în chirurgie sau schiat trebuie să îi protejeze şi să nu îi umple de zăpadă, cristiane sau cristoși. Nimeni nu s-a născut învățat. Şi mai mult, nici nu a murit vreun schior sau chirurg care să le știe pe toate.
  4. Direcția ta, de medic primar, trebuie să fie clară şi să protejeze directia medicului rezident din vale. Nu de alta, dar odată și odată tu o să îți dai schiurile jos în timp ce el o să strige pârtieeeee.
  5. Schiorul – chirurg trebuie să evite să se oprească în mijlocul coborârii sau operației. O poate face numai în cazuri de absolută necesitate (oarecum de înțeles la cât vin fiert/cafea consumă)
  6. În caz de căzătură, fizică sau psihică, trebuie să se degajeze rapid pârtia sau sala de operație. Nimeni nu e de neînlocuit.
  7. Urcarea pe schiuri sau în ierarhie este recomandată a se face începând de la marginea pârtiei. În caz contrar, nu de puține ori, nici nu ştii cine te-a lovit…
  8. Orice schior-chirurg trebuie să cunoască şi să acționeze după semnele internaţionale ce aparțin pârtiei sau bolii, indiferent de gradul său sau de pregătire sportivă sau medicală. Încearcă să nu o faci şi o să fii citat de un copac judecător.
  9. Respectarea naturii pârtiei şi a intervenției: a schia sau a opera în domenii rezervate începătorilor constituie o greşeală. Mai grav, aventurarea începătoului pe o pârtie dificilă poate termina nu numai cariera lui, ci și viața altora.
  10. În caz de accident: orice alt schior – chirurg aflat prin preajmă trebuie să ajute. Si mai important, nu ezitați să cereți ajutorul! Orgoliul provoacă un număr comparabil de fracturi şi malpraxisuri. Şi în final: oricât de zburători v-ați simți după schi sau chirurgie, nu vă faceți iluzii: traficul rutier vă va aduce cu picioarele (aproape) pe pământ.