„Hai, ține aici- Suntem în peritoneu?-Gazul vă rog- Cât e presiunea?- Bip, bip, bip- Dați drumul la electrocauter– Alo, mami, te doare rău? nu pot să vorbesc acum, te sun eu!- Relaxare, vă rog, că se umflă!- Bip, bip, bip- Fă-i Tracrium- Nu merge vena- Am prins alta-Arată-mi spina iliacă- – Secționăm peritoneul- Dați și voi pe Rock fm – E veche hernia -Da, doamna învățătoare, știu că îi curge sânge, m-a sunat, vă sun eu- Uite Cooper-ul- Arată-mi la ora 3!- Hai, disecăm sacul- Am parietalizat funiculul- Filmați, vă rog, pentru lucrare – Aspiră!-Bip, bip, bip- – Gata hemostaza- Bravo, puiul mamii, ți-ai pus singur pansament, mă uit deseară când vin acasa – Mai aveți mult? Am și eu timp de colecist?- Punem plasa- Adu-l la sală- Puneți Perfalgan-ul- Unde-i epigastrica?- Pune tubul- Fixează- Scoate gazul- Pune agrafe- Pansament.
Dezordine? Nepăsare? Cinism?
Nicidecum.
Acest zumzet se adaugă peste mii de gesturi neauzite și nevăzute, învățate și repetate de circuitul creier-mână în dimineți de rezidențiat, după amiezi de curs și nopți de gardă.
Când vorbim în sală doar condimentăm preparatul tehnic în cuvinte, mai dulci sau mai acre, mai sărate sau mai piperate, după gust.