Dacă acest titlu ar fi erupt mediatic, însoțit eventual de remorca lui „șoc și groază” audiența ar fi fost asigurată. Atunci când veștile proaste trebuie ÎN MOD REAL comunicate, atât doritorii de a o face cât și audiența dispar subit.

Să ne amintim că, într-o gară sau aeroport, o întârziere sau anulare nu va fi comunicată niciodată direct ci prin impersonale afișări.
Orice carte de istorie ne învață că atunci când au comunicat vești proaste, personajele, indiferent de culoarea politică, s-au prăbușit în sondaje.
În „UP IN THE AIR”, personajul lui George Clooney are ca obiect comunicarea „din afară” a concedierii angajaților unor companii care fac reduceri. Aceste companii EVITĂ astfel o întâlnire traumatizantă cu proprii angajați confruntați cu iminența șomajului. Neîntâmplătoarea charismă și profesionalismul comunicării „concediatorului” fac cu greu față valului de furie, tristețe și teamă ridicat de viitorii șomeri.

Împreună cu pierderea locului de muncă și divorțul, problemele de sănătate (decesul unei persoane apropiate, aflarea unui diagnostic crud sau chiar a unei complicații neașteptate) completează triada șocurilor majore din viața unui om.
Noi, medicii, trebuie să fim pregătiți oricând (uneori în toiul nopții) pentru a privi în alți ochi și a spune, cu toată compasiunea disponibilă: ”tatăl dumneavoastră are cancer/ din păcate s-a produs o fistulă și e necesară o reintervenție/ soțul dumneavoastră nu mai este…”
Nu putem anunța online, în scris sau la difuzor, nu putem angaja pe altcineva să facă asta, nu putem nici măcar să ne uităm în altă parte decât în ochii în care se produce un cutremur însoțit de cele mai multe ori de un tsunami. Trebuie să facem față șocului din ochii celuilalt nu ridicând un baraj de care să se sfărâme, ci absorbindu-l prin noi.
Nu putem nici măcar să cerem păsuire pentru veștile NOASTRE proaste pe care (greu de acceptat, nu?) le primim și noi. „Dumneavoastră nu aveți voie să fiți niciodată bolnav, domnule doctor”, spunea o pacientă pe hol, în urma lumbago-ului unui medic.
Putem însă să ne aprovizionăm cămara , de câte ori avem ocazia, cu zâmbetul unui pacient tratat, cu o poză cu o familie rămasă întreagă în ciuda bolii , sau (da, Sorine!) cu o întâlnire întâmplătoare pe o plajă cu un bolnav operat mai de mult de cancer.
Zâmbiți-ne, dati-ne un sms și vedeți-ne și când nu aveți nevoie de noi.
Sunt cele mai bune vești.