Pentru că, luată sub aspectul practic, prin manevrele ei operatorii, chirurgia este o înșiruire de băgări și scoateri, de trageri și împingeri… este că v-ați gândit la scene interzise sub 18 ani?… Uite-așa se creează atmosfera ludică din sala de operație…
Pentru că, în contact direct cu fibra intimă a oamenilor, despicată, sinceră și tremurândă, pudoarea este doar o profesoară machiată strident care intră într-o clasă de liceence superbe.
Și, mai ales, pentru că acești oameni nu sunt niște Don Quijote înflăcărați de acte de curaj nebunesc și fără de limite, așa cum îi visează doamnele și domnițele. Sunt oameni care au în fișa postului, printre altele, și curajul, dar și adulmecarea și evitarea potențialului pericol sau, în cazul în care le sare în față, domesticirea acestuia. Toate trebuie făcute într-un calm (aparent!) față de pacient, asistente și echipa operatorie și anestezică. Uneori, teama trebuie adormită și ascunsă adânc, cât mai adânc, în ei înșiși, precum într-un depozit petrolifer, sub straturi de experiențe trecute și cunoaștere. Iar când presiunea emoțiilor întâlnește totuși scânteia neprevăzutului, depinde numai de calitatea și integritatea învelișului uman dacă lasă să erupă flăcările furiei.
De multe ori, nefăcând rău nici pacientului, nici celor din jur, patimile verbale ale operatorului se amestecă zgomotos în fumul de electrocauter ca o eliberare. Dealtfel, cu sau fără filipice revărsate în vreo operație, finalul acesteia găsește (aproape) de fiecare dată oamenii din sală într-o stare de bine profilactică. Dincolo de a salva viețile altora (așa cum atât de emfatic i se repetă la orice pas, ca o obligație), chirurgul trebuie, după ce ÎȘI FACE MESERIA, să își vadă, senin, de viața lui.