Șansa insomniei lui Cioran, dincolo de genialitate, a fost pustiul comunicării miezului de noapte din vremea lui. Pentru a ieși din el nu există decât soluția căutării fizice și iluzorii a unui semen dispus, dacă nu la considerații metafizice, măcar la împărtășiri de drame personale.
Astăzi (astă noapte?) insomnia, laolaltă cu singurătatea ne sunt invadate de internet. Când conștiința noastră își caută nordul spre sinele propriu, pentru explorări de continente și resurse noi, este deviată arbitrar. Acul busolei noastre se zbate (nu se învârte, căci nu are un sens!) între câmpurile magnetice ale id-urilor de pe rețelele de „socializare” .
Nu mai curând rețele de nesingurare? Căci socializarea ca formă de integrare în lumea în care trăim, presupune limbaje verbale și paraverbale și prin ele, autenticitate. Aceste mijloace de frăție cu alți oameni sunt netezite brutal de „democrația „(egalitarismul?) internetului. Câteva taste apăsate sunt astăzi echivalentul unei ispitiri de ieșire din singurătatea ta în nesingurătatea tuturor.
Cum ne putem recăpăta singurătatea? O tăiere ”fizică” a mijloacelor de net în lumea modernă seamănă cu o autoexcludere din societatea de azi („nu ai net, nu exiști”), o călugărire autentică de mileniu 3 (astăzi mănăstirile respectabile au site-uri, mail-uri și, de ce nu, facebook).
Dacă nu ne putem asuma această ”retragere în munți” și totuși tânjim după lărgirea sinelui, rezistența prin cultura cărții poate fi o soluție. Netul oferă răspunsuri la (aproape) orice problemă, Cartea ridică în tine întrebări care nu aduc neaparat răspunsuri.
Întrebările vor fi întotdeauna caravelele sufletului prin conștiința noastră.