„Hai, ţine aici- Suntem în peritoneu?-Gazul vă rog- Cât e presiunea?- Bip, bip, bip- Daţi drumul la electrocauter– Alo, mami, te doare rău? nu pot să vorbesc acum, te sun eu!- Relaxare, vă rog, că se umflă!- Bip, bip, bip- Fă-i Tracrium- Nu merge vena- Am prins alta- Arată-mi spina iliacă– Secţionăm peritoneul- Daţi şi voi pe Rock FM – E veche hernia – Da, doamna învăţătoare, ştiu că îi curge sânge, m-a sunat,vă sun eu- Uite Cooper-ul- Arată-mi la ora 3!- Hai, disecăm sacul- Am parietalizat funiculul- Filmaţi, vă rog, pentru lucrare – Aspiră! -Bip, bip, bip– Gata hemostaza- Bravo, puiul mamii, ţi-ai pus singur pansament, mă uit deseară când vin acasa – Mai aveţi mult? Am şi eu timp de colecist?- Punem plasa- Adu-l la sală- Puneţi Perfalgan-ul- Unde-i epigastrica?- Pune tubul- Fixează- Scoate gazul- Pune agrafe- Pansament.
Dezordine? Nepăsare? Cinism?
Nicidecum.
Acest zumzet se adaugă peste mii de gesturi neauzite şi nevăzute, învăţate şi repetate de circuitul creier-mână în dimineţi de rezidenţiat, după amiezi de curs şi nopţi de gardă.
Când vorbim în sală doar condimentăm preparatul tehnic în cuvinte, mai dulci sau mai acre, mai sărate sau mai piperate, după gust.